Viziune


Viziunea: o rețea de minți umane este superioară unei minți individuale, oricât de strălucită ar fi aceasta. O astfel de rețea de minți poate produce o rețea de idei de un real impact social.

Principiul acestui blog respectă ideea de raționalism critic inspirată din filozofia lui K.R. Popper, adică: "eu mă pot înșela, tu s-ar putea să ai dreptate, noi împreună am putea probabil să descoperim drumul spre adevăr".

Crezul din spatele acestui blog este acela că ideile și faptele trebuie judecate distinct de persoane, pentru ca ego-urile să nu interfereze cu demersul rațional sănătos şi să nu influențeze scopul căutării adevărului.

Regulile minimale ale dialogului intelectual: diversitatea punctelor de vedere bine argumentate este încurajată. Critica inteligentă faţă de fapte și idei este binevenită. Se va evita însă cu grijă critica sau chiar lauda persoanelor, oricine ar fi acestea.

Inspiraţia artistică cea mai potrivită pentru viziunea acestui blog consider că o oferă lucrarea lui J.S.Bach „Variaţiunile Goldberg”.

joi, 16 aprilie 2015

Critica pedagogică

În urma unei discuții despre ideea de critică cineva mi-a atras atenția că gândirea critică nu trebuie confundată cu critica în sens comun. Iar dacă insistăm totuși să criticăm atunci ar trebui să o facem neapărat în mod constructiv. M-am declarat total de acord, subliniind că, gândirea critică, din rațiuni practice, prefer să o reduc la un singur aspect: capacitatea de a formula întrebări. Astfel, pentru a fi consecvent, mi-am pus două întrebări simple: prin ce diferă critica pozitivă/constructivă de cea negativă/distructivă? Este într-adevăr caracterul constructiv/pozitiv un atribut al criticii?

Să presupunem că oamenii sunt ființe pur raționale, complet detașate de ego-ul lor, având ca scop unic aflarea adevărului. Ce ar reprezenta pentru astfel de ființe ideale (adică simplificate) o critică distructivă? Orice afirmație critică a unui individ A către un individ B nu ar face decât să aducă o informație în plus, validă sau invalidă. B poate folosi sau nu informația primită. De fapt, din afirmația critică, B ar putea afla cum gândește A chiar dacă, aparent, critica se referă la B. Într-o astfel de lume nu ar putea exista critică distructivă. Critica ar putea fi cel mult ineficientă din punct de vedere al progresului în aflarea adevărului. Dar, chiar și în lumea reală, nu îmi pot imagina un om înțelept care, auzind în particular o critică adresată lui, ar putea să sufere vre-un efect negativ. De asemenea, dacă un dialog se poartă strict la nivel de idei (fapte, atitudini, comportamente), din nou este un nonsens să vorbim despre critică constructivă sau distructivă. Deci caracterul distructiv sau constructiv nu este de fapt un atribut al criticii.

Cu toate astea, bunul nostru simț insistă că există totuși critică distructivă. De fapt, totul se datorează existenței ego-ului și a felului în care acesta se raportează la alte ego-uri, respectiv la mediul social. Bunăoară, a spune în public un adevăr despre cineva poate fi distructiv la adresa imaginii respectivului. Apoi, felul în care o persoană primește o critică depinde în mult mai mare măsură de gândirea acelei persoane decât de justețea sau injustețea criticii. În viața reală, voința de putere (a se vedea Nietzsche) este mult mai importantă decât căutarea adevărului. Caracterul constructiv sau distructiv este de fapt o interpretare pur personală. Corect ar fi să vorbim despre critică ce poate fi interpretată distructiv sau care poate avea un efect distructiv asupra imaginii unei persoane, într-un context particular dat. Normele culturale, educația persoanei și nivelul său spiritual determină de fapt caracterul și efectul criticii asupra sa.

Pentru evitarea ambiguității, aș propune să înlocuim termenul de ”critică constructivă” cu cel de ”critică pedagogică” (respectiv ”ne-pedagogică” în loc de ”distructivă”). Astfel, chiar din formulare, vom știi că este vorba despre adaptarea criticii la o anumită persoană sau grup de persoane aflate într-un anumit context cultural și social. A alege o formă pedagogică presupune a da criticii acea exprimare care să permită persoanei vizate să poată învăța ceva, să progreseze (ceea ce este dificil/riscant deoarece s-ar putea să nu cunoaștem bine persoana). 

Din fericire, în practică nu avem nevoie de toată această teorie ci este suficient să respectăm pur și simplu principiile dialogului civilizat  (vezi Patapievici, ”Idei & blocaje”). 

(text reluat)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu