Un binecunoscut
clișeu spune că prin dialog se pot rezolva multe probleme. Din acest punct de
vedere nu cred că avem a ne plânge dacă ne gândim la cazul Educației: se discută
mai mult ca oricând pe acest subiect. Problema însă nu pare să se clarifice.
Soluțiile propuse nu converg. Orice variantă pare să nemulțumească prea multă
lume. Ideilor de schimbare puse în dezbatere li se ridică imediat obiecții: că
nu ar fi noutăți, că sunt de-a dreptul utopice, că sunt imposibil de aplicat.
În căutarea unor mecanisme simple cauză-efect ne pierdem în multiple cercuri
vicioase. Bunăoară, dorim să schimbăm curriculum-ul dar profesorii par a se
opune oricărei schimbări. Dorim să introducem salarizare în funcție de merit dar
sindicatele se opun vehement. Se aduc în discuție diferite metode eficiente de
învățare (unele validate și cunoscute de zeci de ani) dar ele par a fi ignorate.
Avem o situație absurdă: există soluții și totodată nu există soluții.
În fond, ce este
și ce nu este o ”soluție” la problema îmbunătățirii sistemului educațional?
Pentru a răspunde
la această întrebare avem nevoie de un model adecvat. În primul rând trebuie să
realizăm că ne aflăm în fața unui sistem complex. Spre deosebire de
un sistem care este doar complicat (de ex. un angrenaj sau o
linie de asamblare – sisteme modelabile în detaliu, controlabile și perfect
deterministe) un sistem complex este dificil de descris în detaliu, are un
comportament cvasi-haotic la scară mică (deși poate fi aparent stabil și predictibil
la scară mare) și nu posedă un mecanism simplu de control. Complexitatea
sistemului educațional provine din simplul fapt că este un sistem multi-agent:
fiecare actor/agent (elev, părinte, profesor, director, rector, inspector,
ministru) are la dispoziție anumite opțiuni și o anumită autonomie de
decizie. Deciziile fiecărui actor depind de ceea ce fac ceilalți actori. Metode
specifice sistemelor complexe pot fi găsite în domenii cum ar fi Teoria
jocurilor, Teoria evoluționistă și Economia comportamentală.
Într-un sistem
complex comportamentul ansamblului emerge din comportamentele individuale ale
actorilor. Astfel, orice schimbare locală are un impact global. Teoretic
vorbind, evoluția sistemului complex educațional ar trebui să prezinte anumite
puncte critice (”tipping points”). Aplicarea unei presiuni suficient de mari
într-o zonă sensibilă a sistemului de către un actor sau grup
de actori poate produce o schimbare semnificativă, dezirabilă sau indezirabilă.
Aplicarea unei presiuni într-o zonă insensibilă va produce
rezultate mai degrabă neglijabile. Astfel, putem defini o soluție
ca fiind determinată de trei elemente: a) o anumită zonă sensibilă, b) o
anumită presiune critică aplicată pe acea zonă și c) o condiție: să aibă un
rezultat nenul și dezirabil pentru societate.
Ce poate fi o
soluție la problema îmbunătățirii sistemului educațional?
Iată câteva
sugestii:
Lupta
anti-plagiat este, cred, una dintre cele mai
evidente și robuste soluții, cu efecte imediate. Zona este sensibilă pentru
sistem pentru că plagiatul este un aspect pur obiectiv iar regulile de
identificare sunt foarte clare. Oricine poate reclama un plagiat. Plagiatul nu
se prescrie. Zona devine și mai sensibilă dacă se expun public lucrările. Dacă
actorii implicați în sistem cresc cu perseverență presiunea pe această zonă
efectele nu ar trebui să întârzie. În plus, este indiscutabil că oricine
blochează sau tergiversează ”sensibilizarea” zonei plagiatului este în mod
evident un susținător al imposturii, deci poate fi supus la rândul său unor
presiuni. Efectul pentru societate nu poate fi decât dezirabil.
Abordările
educaționale alternative, inclusiv auto-educația și educația de tip
”homeschooling” ar putea fi soluții. Zona
sensibilă se explică prin faptul că ele nu se află la cheremul acelorași
organisme de control obtuze și/sau corupte care parazitează restul sistemului
și deci au ceva mai multă libertate. Elevii și studenții capabili să-și asume
propria educație ca pe un proiect personal dar și profesorii nonconformiști, cu
inițiativă, se pot dezvolta dincolo de limitările sistemului. Astfel, ei pot
ieși din ”Matrix” și pot crea apoi o presiune asupra sistemului. Performanțele
lor nu vor putea fi ignorate. Această soluție pare oarecum fragilă deoarece nu
se aplică decât unei minorități și necesită un anumit timp până să apară efecte
vizibile. Pe de altă parte, minoritatea în cauză este de așteptat să fie din
zona elitelor și astfel poate avea un impact important. Rezultatul este dezirabil
prin crearea unei alternative și a unei concurențe sănătoase la sistemul
”oficial”.
Ce NU poate fi o
soluție? Câteva exemple sunt discutate mai jos:
Mărirea
salariilor și/sau salarizarea in funcție de ”merit”,
deși pare a fi, în practică nu este o soluție. Simpla mărire a salariilor nu
poate schimba nimic dacă nu se cere ceva foarte precis în schimbul acestei
măriri. Salarizarea în funcție de merit este adesea o iluzie deoarece meritele
vor fi măsurate prin aceeași optică defectă, pro-birocratică, a sistemului
actual. De exemplu, există unele universități care declară în metodologia lor
că recompensează prin gradații de merit performanțele didactice și științifice.
Cu toate astea, punctajul include două criterii administrative din totalul de
patru (unul este să ai funcție de conducere) și este făcută astfel încât
performanțele științifice și didactice să conteze de fapt cel mai puțin. Se
consideră, de exemplu, că trebuie recompensate mai ales eforturile birocratice
cum sunt cele impuse de satisfacerea raportărilor la ARACIS/ARACIP (mecanisme
de ”asigurare a calității” ce duc în realitate la scăderea calității reale prin dirijarea eforturilor spre zona
birocratică) sau cele care presupun muncă de tip secretariat. Se recompensează
mai ales acele activități birocratice (care sunt sub nivelul de calificare al
unui profesor) pentru că acest lucru este direct favorabil părții
administrative a sistemului.
Promovarea
unor tehnici pedagogice eficiente pentru elevi/studenți nu este o soluție. Este un lucru pe care îl spun cu regret dar,
indiferent câte discuții am purta, indiferent câte idei și soluții bune s-ar
vehicula, ne lovim sistematic calitatea resursei umane și mai ales de cultura
organizațională defectă. Așa cum ne sugerează și teoria evoluționistă,
calitatea resursei umane depinde în mod direct de selecție: modul de recrutare
și promovare. Or, din moment ce majoritatea concursurilor în mediul universitar
sunt cu un candidat pe post este evident că nu performanța contează în primul
rând. Contează să fie ”de-al nostru”, ”băiat bun”. Cel angajat va ști că ”a
fost adus” acolo, că este dator să servească, să facă ceea tot ce i se cere
pentru că ”nimeni nu este de neînlocuit” – a fost selectat, în fond, pe
criteriul obedienței și al compatibilității cu rețeaua informală existentă. La
promovare vor avea prioritate tot cei mai docili, lipsiți de gândire critică,
care pot face compromisurile cerute de șefi și îi lingușesc corespunzător. La
preuniversitar este binecunoscută corupția și politizarea din Inspectoratele
Școlare. Astfel, din moment ce performanța nu este criteriul principal de
selecție/promovare nici eficiența în activitatea didactică și de cercetare nu
contează, deci nici tehnicile eficiente de lucru cu elevii/studenții nu prezintă
mare interes. De altfel, într-o cultură de tip colectivist, contează doar să
faci mult efort (și să arăți acest lucru) nu și rezultatul/eficiența.
Din punctul meu de vedere, si ma pot insela, schimbarea nu se face prin dialog, si daca nu ma insel prea tare, niciaieri nu s-a facut avand la baza dialogul, mai ales ca unii factori umani invitati la dialog in cadrul acestui proces nu sunt implicati avand un caracter pasiv. Schimbarea se face prin decizie, adica cineva o impune, si abia apoi se da drumul la dialog. Desigur cand spun ca cineva trebuie sa o impuna, ma refer la o persoana sau o entitate ( formata din mai multe persoane )cu abilitati specifice in aceasta arie. Formula dialogului de la noi, "cum ati vrea sa fie educatia la noi" este total gresita, caci fiecare vrea sa o schimbe altfel. Germanii au o astfel de abordare, a impunerii, cand introduc in sistem regului noi, insa urmaresc foarte atent reactia tuturor factorilor, dar in special a participantilor directi la procesul de educatie, al elevilor si al studentilor. In functie de aceste reactii intervin si ajusteaza, remodeleaza, si abia dupa acest proces finalizeaza schimbarea. Trebuie evitat modelul de dialog al ideilor ci trebuie implementat un "dialog" al reactiilor schimbarii. Iar conditia ca acest "dialog" sa existe trebuie ca specialistii sa se implice mai intai.
RăspundețiȘtergereDe acord și aștept cu interes soluțiile specialiștilor!
ȘtergereDomnule Cremene, vreau sa va spun ca am vazut la dumnevoastra o preocupare reala privind evolutia gandirii din articolele pe care le-ati publicat pe platforma Contributors.
RăspundețiȘtergereCred ca manifestati, nu doar la nivel declarativ, aceasta preocupare asa incat am vrut sa va fac cunoscute niste materiale care poate va vor fi de un anume folos in aceasta directie. Eu am incercat sa le popularizez prin intermediul platformei de comentarii de la Contributors dar comentariile nu au trecut de moderator.
E vorba de cartile scrise de Idries Shah care sunt disponibile online spre lectura gratuita, prin amabilitatea fundatiei Idries Shah, care e sustinuta de copiii lui Idries Shah. Mai jos va dau link-urile pentru doua carti, care sunt in linie, cu obiectivele educationale de la noi, adica aceea de a invata cum sa invatam:
http://idriesshahfoundation.org/books/learning-how-to-learn/
http://idriesshahfoundation.org/books/knowing-how-to-know/
Mulțumesc pentru apreciere și pentru referințe!
ȘtergereCred ca un sistem complex poate fi impartit in niste componente pentru a putea fi inteles mai bine. O parte a acesui sistem complex, in cazul de fata, educatia formala si structurata, o reprezinta platforma educationala. Platforma e formata din structuri organizatorice, modul de acces la materialul educational, mediul educational. O alta componenta o reprezinta materialul educational.
RăspundețiȘtergerePentru a intelege mai bine directia in care am vrea sa ne indreptam putem sa vedem unde suntem acum privind aceste doua componente pe care le cunoastem. Nu o sa intru in detaliu dar o sa mentionez pe scurt ca principalele caracteristici ale acestor componente sunt pe de o parte rigiditatea si pe de alta parte caracterul lor cunoscut si previzibil. Rigiditatea in esenta presupune o curicula fixa, stabilita intr-un mod relativ centralizat si distribuita in forate statice: carti, carti electronice in format PDF adica material static. Caracterul cunoscut si previzibil presupune o abordare standard utilitarista a scolii vazuta prin prisma contributiilor sa le spunem profesionale ale beneficiarilor si doar foarte vag una educativa in sensul dezvoltarii armonioase a individului. Un alt aspect al acestui caracter static il presupune o lipsa de adecvare privind dinamica lumii in care traim pe de o parte si pe de alta parte specificul regional, care ne poate oferi un reper aspirational realist raportat la lumea in care traim si adaptat dinamicii ei.
Am sa incep cu sfarsitul pentru ca de aici cred ca putem intelege mult mai usor directia spre care dorim sa ne indreptam si schimbarile posibile pe care le putem face in aceasta directie. Privind strict din perspectiva utilitarista, adica materiala, exista un decalaj destul de mare intre alte tari competitive din punct de vedere economic si Romania care e de anticipat ca nu va fi foarte usor de recuperat. Pentru a atinge o anumita performanta cred ca trebuie identificate niste directii, sa zicem sectorul energetic, in care avem oarecare competente si la care putem spera in mod realist ca am putea face performanta macar pe plan local. Am vazut ca exista granturi educationale implementate deja la nivelul universitatilor pentru centre privind studiul noilor materiale sau bioinginerie dar cred ca trebuie sa vedem daca aceste sectoare ajung sa se concretizeze pe plan local.
Legat de aspectul static cred ca dinamica actuala necesita o anumita decentralizare si dinamizare atat a platformei educationale cat si a materialului educational. Adica putem sa ne gandim la platforme educationale online, la manuale care se pot actualiza dinamic atat de profesori cat si de elevi. De asemenea putem sa ne gandim la o flexibilizare a curiculei prin introducerea optionalelor, optionale care sa poata fi echivalate printr-un sistem de credite transferabile sau chiar prin simplul act de prezenta activa: programe cultural-artistice, evenimente ad-hoc, voluntariat.
Privind aspectul dezvoltarii individuale, acesta este un subiect complex, al carei dinamici o depaseste pe cea legata de aspectele utilitar-materialiste si cu care in esenta ar trebui sa existe o corelare biunivoca plecand de la individ si ajungand la partea utilitar-materialista si nu invers asa cum este cazul acum.
Va multumesc!
Eu vă mulțumesc pentru comentariul detaliat!
ȘtergereCred că din analiza sistemului sub diferite unghiuri pot să apară la un moment dat și soluțiile (de preferință simple).